AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătății

 

 

Analizând proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătății, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 309 din 04.09.2024 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D959/04.09.2024,

 

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

 

În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,

Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, modificarea și completarea Legii nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului, cu modificările și completările ulterioare, completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2024 privind acordarea de sprijin şi asistență umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, modificarea și completarea Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum şi pentru interpretarea, modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, modificarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, cu modificările și completările ulterioare, precum și modificarea Legii nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit Notei de Fundamentare, proiectul are ca obiect implementarea unor măsuri, astfel încât să se asigure ,,armonizarea și corelarea” unor norme din cuprinsul actelor normative menționate supra și, totodată, ,,să fie asigurată claritatea și concizia conexiunilor legislative, precum și aplicarea unitară a acestora”.

2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității măsurilor propuse.

3. Semnalăm că prezentul proiect reprezintă forma refăcută a proiectului de Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătății, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 308 din 04.09.2024, pentru care a fost emis avizul favorabil cu observații și propuneri nr. 921/04.09.2024.

Având în vedere faptul că, la redactarea prezentului proiect, observațiile și propunerile formulate în avizul menționat nu au fost însușite, le reiterăm în cele ce urmează.

4. La preambul, la primul paragraful, pentru unitate în redactare cu prevederile Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, recomandăm ca expresia „unități cu paturi” să fie înlocuită cu expresia „unități sanitare cu paturi”.

Totodată, pentru considerente de ordin gramatical, sintagma „cu scopul de ameliora calitatea vieții pacientului” va fi redată, astfel: „cu scopul de a ameliora calitatea vieții pacientului”.

La paragraful al doilea, pentru corectitudinea normei, titlul actului normativ invocat în text va fi redat sub forma: „Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului, cu modificările și completările ulterioare”.

La paragraful al zecelea, pentru precizia normei, sugerăm ca sintagma „Lista de medicamente aprobată prin hotărâre a Guvernului” să fie înlocuită cu expresia „Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

La paragraful al unsprezecelea, pentru evitarea caracterului repetitiv, este necesară revederea și reformularea expresiei „necesitatea asigurării dreptului pentru asigurați”.

5. La titlu, pentru corelare cu obiectul de reglementare, este necesară revederea și reformularea acestuia, având în vedere faptul că nu se dorește reglementarea într-un singur domeniu, respectiv, cel al sănătății (spre exemplu art. IV și V din proiect), ci și în domeniul asistenței sociale.

6. La art. I pct. 3, la textul propus pentru alin. (3) al art. 48, pentru un spor de precizie în exprimare, sintagma „sau casele de asigurări de sănătate, după caz”, trebuie înlocuită cu sintagma „sau casele de asigurări de sănătate județene, după caz”.

La pct. 6, la textul propus pentru alin. (4) al art. 163, semnalăm că teza a doua, respectiv, „Persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 21 de ani pot beneficia de servicii medicale în orice unitate sanitară, pentru acordarea asistenței medicale sau asigurarea continuității acesteia” nu se integrează în cuprinsul articolului care se dorește a fi modificat, ceea ce contravine prevederilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, semnalăm că actul normativ de bază, cuprinde la capitolul II din cuprinsul Titlului VIII, categoriile de persoane asigurate, care beneficiază de servicii medicale. Or, teza propusă nici măcar nu precizează dacă aceste persoane sunt sau nu asigurate.

Mai mult, referirea doar la o anumită categorie de persoane care să beneficieze „de servicii medicale în orice unitate sanitară” este contrară prevederilor constituționale referitoare la garantarea ocrotirii sănătății.

         Prin urmare, se impune revederea si reformularea textului propus.

La pct. 8, referitor la textul propus pentru art. 220 alin. (2), semnalăm că, în actuala redactare, sintagma „potrivit deciziilor Comisiei Europene emise în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1/2003” este insuficient de clară, ceea ce afectează accesibilitatea și predictibilitatea normei. Ca urmare, este necesară reformularea corespunzătoare a textului, astfel încât să se precizeze în mod expres normele vizate, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia „Dacă norma la care se face trimitere este cuprinsă în alt act normativ, este obligatorie indicarea titlului acestuia, a numărului și a celorlalte elemente de identificare”.

La pct. 14, la textul propus pentru art. 391 alin. (5), semnalăm că norma este lipsită de predictibilitate, întrucât nu este clară modalitatea prin care ,,medicii își desfășoară activitatea”, având în vedere faptul că nu sunt precizate condițiile în care urmează să profeseze după împlinirea vârstei de 70 de ani și, totodată, în baza cărui raport de muncă își vor desfășura activitatea. Mai mult decât atât, nu este clar dacă aceștia vor deține aceeași funcție, respectiv de conducere sau de execuție. Prin urmare, este necesară revederea și reformularea normei.

         La pct. 15, la textul propus pentru art. 474 alin. (3), semnalăm că norma este neclară, întrucât nu se înțelege dacă textul vizează categoria medicilor, funcționari publici cu statut special, iar în caz afirmativ, norma se va reformula astfel:

,,(3) Medicii, funcționari publici cu statut special ...”.

         La alin. (5), semnalăm că în cuprinsul normei propuse nu se face distincție între personalul civil și cel militar medico-sanitar din cadrul unităților sanitare aparținând ministerelor și instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, având în vedere că între cele două categorii de personal există diferențe referitoare la regimul de muncă/serviciu aplicabil fiecărei categorii.

7. La art. IV, la textul preconizat pentru art. 4 alin. (61), semnalăm faptul că norma este discriminatorie în raport cu cetățenii români, încălcându-se astfel prevederile Constituției, având în vedere faptul că, în legislația actuală nu se prevede o măsură similară, prin care aceștia să beneficieze de serviciile medicale, materialele sanitare, medicamentele și dispozitivele medicale, în cazul producerii unor întreruperi în funcționarea aplicației informatice pusă la dispoziție de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Prin urmare, este necesară fie completarea, în consecință, a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, fie eliminarea acestui articol din proiect.

8. La art. VI, la textul propus pentru art. 7, întrucât textul preconizat prevede perioade clare, apreciem că nu mai sunt necesare norme de aplicare. În consecință, sugerăm eliminarea sintagmei ,,în condițiile prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență” din proiect.

9. La art. VIII pct. 1, referitor la textul propus pentru art. 2 alin. (2), semnalăm că terminologia de „medici specialiști de medicină de familie” a fost introdusă în cuprinsul actului normativ de bază prin Ordonanța Guvernului nr. 39/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență, ca urmare a corelării cu prevederile art. 64 lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care definesc expresia „medicul specialist de medicină de familie”.

Prin urmare, pentru a se utiliza terminologia corectă, expresia „medici de medicină de familie” trebuie înlocuită cu expresia „medici specialiști de medicină de familie”.

Această observație este valabilă și pentru pct. 2, referitor la textul propus pentru art. 7 alin. (1), cu mențiunea că, având în vedere că intervenția legislativă asupra acestui din urmă element structural vizează doar terminologia de „medic de medicină de familie”, acest punct va fi eliminat din cuprinsul art. VIII, și, ca urmare, partea introductivă va deveni parte dispozitivă și va fi reformulată în mod corespunzător, utilizându-se ca model partea dispozitivă a art. VII.

10. La art. XII, precizăm faptul că sintagma ,,Începând cu data implementării” este lipsită de predictibilitate. Prin urmare, este necesară revederea și reformularea normei, în sensul stabilirii în mod expres a unui termen pentru aplicarea respectivei soluții legislative.

11. La art. XIII, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, partea dispozitivă va fi redată astfel:

,,La articolul 17 din Legea nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 17 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:”.

În plus, semnalăm faptul că, la textul propus pentru art. 17
alin. (1)
din Legea nr. 134/2019
, sintagma „conform legislației în vigoareeste insuficient de clară, ceea ce afectează accesibilitatea și predictibilitatea normei.

Ca urmare, este necesară reformularea corespunzătoare a textului, astfel încât să se precizeze în mod expres normele vizate, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Dacă norma la care se face trimitere este cuprinsă în alt act normativ, este obligatorie indicarea titlului acestuia, a numărului și a celorlalte elemente de identificare.”.

 

 

 

PREŞEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

București

Nr. 922/05.09.2024